admin


Uncategorized

chitară bas

Posted by admin on

Istoric: Începuturile instrumentului se regăsesc la mijlocul anilor 1930 în unele arene de jazz, totuși, până când Leo Fender a prezentat „Fender Bass” 1951, instrumentul a început să fie recunoscut în serios. Instrumentul a atras muzicianului jazz și a apărut rapid în rock n ‘roll, grupuri de țări și, eventual, în noul sunet de la Motown. Monk Montgomery (basist pentru jazzul mare Lionel Hampton), a fost unul dintre pionierii instrumentului și a tehnicilor mixte de performanță ale basului cu tehnici noi pe care instrumentul le permitea. Călugărul a lovit adesea corzile cu degetul mare de pe mâna dreaptă, jucând toate loviturile de jos.

Astăzi, chitara basului este instrumentul basului principal în majoritatea ansamblurilor culturii occidentale populare și a oferit o gamă largă de sunete care au depășit tot ceea ce basul dublu a fost capabil să producă. Acest instrument și-a găsit drumul în alte ansambluri orientate mai mult clasic, precum și în ansambluri non-occidentale.

DESCRIEREA FIZICĂ: Chitara basului este un instrument de corp solid asemănător cu chitara electrică cu patru corzi, la fel ca și basul dublu. Ea are un gât lung ca o chitară și de obicei fretată. Există modele fretale care sunt mai greu de jucat, dar în mâinile profesioniștilor, poate adăuga mai multă paletă la paleta sonoră a instrumentului. Cele patru șiruri sunt ținute în poziție cu coada de la un capăt al instrumentului și de către știfturile de tuning de la capătul gâtului. Curelele de reglare sunt șuruburi mecanice. Un pickup electric este poziționat sub firele de lângă pod și transformă vibrațiile șirurilor în impulsuri electrice care sunt trimise unui amplificator. Un conector phono de 1/4 „în corpul instrumentului este utilizat pentru conectarea la amplificator.

Chitara de bas necesită un amplificator pentru a amplifica frecvențele vibrațiilor care sunt percepute de pickup. Amplificatorul ia aceste semnale și le procesează în sunete mai puternice și adesea alterate, care sunt apoi trimise unui difuzor pentru ca acestea să poată fi auzite. Amplificatorul și procesoarele de sunet din amplificator sunt ceea ce oferă gama de sunete care fac chitara bas ca un instrument versatil.

Au existat variații ale chitării bas care au preluat mai multe atribute ale basului de bas și știu ca basul electric vertical. Acest instrument arată ca o cruce între un mic bas dublu și o chitară bas largă în picioare pe capătul său. Oferă paleta sonoră a chitarilor de bas cu mai multă senzație de bas dublu, astfel încât este mai ușor să redați fie un instrument. Alte variații mai puțin frecvente pe chitara bas includ modele cu caroserie goală, modele cu 5 șiruri și 6 șiruri.

PROPRIETĂȚI PROPRIETATE: Una dintre provocările gestului amplificării unui bas dublu a fost faptul că trupul gol permite o mare rezonanță (producând culori și volum sonor). Este dificilă separarea vibrațiilor de șiruri și de la rezonator, astfel încât ambele seturi de vibrații sunt sesizate și amplificate. Acest lucru poate produce adesea un sunet mișcat. Un corp solid are mai multa masa si mai putina vibratie, astfel incat pickup-ul reproduce un semnal din tonul pur al vibratiilor corzilor. Deoarece nu există un rezonator acustic, sunetul instrumentului este în mare parte determinat de amplificatorul electronic și procesoarele de sunet la care este conectat.

Sunetele variază de la o amplificare „pură” a corzilor de bas (care pot oferi un sunet similar unui bas de dublu) la sunetele electronice distorsionate găsite în unele muzică grele sau rock. Sunetele basului de chitară pot fi, de asemenea, modificate prin tehnicile de a ataca notele (lovitura, scuturarea sau lovirea corzilor). În mod tipic, șirurile sunt smulse cu degetul, dar unii preferă să utilizeze un pick.

RANGE: Chitara basului are acelasi domeniu ca si bara dubla. Notă cea mai scăzută este E (scrisă sub eticheta basului și sună o octavă mai mică). Cele patru șiruri (E A D G) sunt o octavă mai mică decât cea mai joasă șir de corzi ale unei chitări normale. Muzica de chitară de bas în jazz folosește adesea simboluri de bază ale coardei care oferă un ghid pentru interpret. Note specifice și modele de ritm sunt lăsate la discreția fiecărui interpret.

Armonicii pe chitara bas pot extinde gama mare a instrumentului și sunt la fel ca și basul dublu. Chitara basului (la fel ca în majoritatea instrumentelor cu coarde) este capabilă să se oprească dublu sau să sune două șiruri simultan.

Chitara bas cu 5 șiruri adaugă un șir B scăzut (B1 – o cincime mai mică decât șirul E scăzut) și chitara bas cu 6 șiruri adaugă un șir C mai mare (c1 – un al patrulea mai mare decât cel mai înalt șir normal) în plus față de șirul B scăzut.

Uncategorized

Chitara basului

Posted by admin on

Chitara basului este adesea considerată a fi un bas bass sau un chitarist slab muzician. Cu toate acestea, luthierii și artiștii interpreți au explorat posibilitățile sale expresive într-o gamă largă de stiluri muzicale și tradiții de performanță, dintre care unele sunt prezentate mai jos.

1. Cu versiuni timpurii care a u apărut în anii 1930, chitara modernă de bas a fost inventată de Leo Fender și a fost comercializată începând cu anul 1951 ca o alternativă mai ieftină, mai portabilă și mai puternică pentru basistul dublu care joacă în benzile de dans (Jamerson).

2. Chitara basului vine în două variante: chitara electrică bas solidă și chitara bas acustică. Ambele sunt în mod tradițional reglate ca un bas dublu, cu aceleași patru corzi inferioare (E’-A’-D-G) ca o chitară, dar o octavă mai mică.

3. În timp ce chitara electrică de bas este întotdeauna amplificată în afara setărilor de practică personală, în mod confuz, chitara bas acustică poate fi, de asemenea, amplificată electronic prin pickups, de obicei în setările de performanță. Chitara bas acustică este „acustică”, deoarece amplificarea principală este corpul său rezonant, gol (Novoselic).

4. Atât chitara electrică, cât și cea acustică inițială și, de regulă, au niște plăci de prindere, care permit ușurința intonării. Bass chitara fretless permite glissandi swooping, care poate aproxima sunetul de bass (DiGiorgio).

5. Chitara bas poate fi jucată cu sau fără un plectrum (pick) (Lemmy, Kaye, Jackson). Există unele diferențe ideologice și muzicale: alegerea mai apropiată de sunetul și stilul chitării electrice, în timp ce alternativa – trăgând șirurile cu degetele – se apropie mai mult de sunetul unui bas dublu (Jamerson). Pentru o mare parte din istoria sa, chitara de bas a fost considerată ca fiind un bass slab al muzicianului.

6. Sunt disponibile variante de 5, 6 și chiar 10 și 12 șiruri. În timp ce versiunea cu 5 șiruri este considerată adesea potrivită pentru muzicienii de rock și metal care doresc să extindă instrumentul mai jos decât chitara electrică (și, prin urmare, să creeze o parte alternativă a basului, în loc să dublă doar partea de chitară) în primul rând în setările de fuziune jazz-rock sau în virtuoz (Jackson). Versiunile de 10 și 12 caractere sunt de obicei considerate ca fiind curiozități, cele mai utilizate în munca solo sau în benzi care prezintă aceste instrumente în mod specific.

7. Inițial, trădarea sau culesul au fost principalul mijloc de a crea sunet pe instrument, dar mai ales în anii 70, jucătorii basului au început să-și prindă forțele cu degetul mare (Clarke, Wooten); ridicarea șirurilor prin tragerea rapidă și eliberarea șirurilor cu indicele și degetele mijlocii (Clarke); atingând corzile cu ambele mâini sau cu una din mâini; și chiar strumming șiruri de caractere într-un stil rasgueado derivate din spectacolul de chitară flamenco. Combinarea acestor tehnici este considerată o realizare virtuoză (Wooten).

8. Chitara de bas permite o varietate de abordări ale performanței: de la liniile de bas „plimbări” derivate din jazz; jucând contramelodii sau imitând tamburul de bas și părțile laterale ale setului de tambur (Jamerson, Ndegeocello); la linii complet soloiste, imitarea sau dublarea liniilor de saxofon sau chitare (Pastorius, Wooten, Jackson); pentru a „conduce” piese de chitară bas care, odată, solo și așeza un canal (Clarke, Ndegeocello, Roessler); la soluri de bas care duc la dublarea porțiunii de chitară, dar o octavă inferioară (Lemmy); la furnizarea de efecte coloriste și de percuție (DiGiorgio); și multe altele.

9. Deoarece chitara electrica a fost adesea considerata instrumentul virtuos in muzica populara dominata de barbati, contributiile femeilor au fost adesea retrogradate la interpretarea chitarilor de bas. În ciuda acestei genuri, femeile au aparținut în mod proeminent ca basist, făcând contribuții importante în toate genurile – inclusiv suflet, funk, punk hardcore și doom metal – cu toate tehnicile și exprimând diferite subiectivități prin instrument (Ndegeocello, Kaye, Roessler, Slajh) .

10. În timp ce în primul rând un instrument muzical popular, un număr de compozitori care scriu în tradiția concertului au inclus chitara bas în piesele lor (Schnittke).